Archive for februarie, 2012


Ca un munțoman înrăit ce sunt, nu am reușit să mă abțin să salivez pe când urmăream fotografiile lui Pierre Rodriguez.
L-am găsit pe DeviantART și aveți pagina lui de profil la sfârșitul articolului.

Pierre Rodriguez

Collapse

collapse

Am dat peste documentarul Collapse imediat ce a fost lansat și de atunci l-am văzut de mai multe ori și de fiecare dată îmi lăsa un mare gol în inimă și în visele viitorului…e un documentar ce te dărâmă din scaun și te scuipă-n freza de hipster.
Aruncați o ocheadă pe IMDB la secțiunea Cast și vedeți câte persoane apar în documentar.
Michael Ruppert este un fost polițist ce s-a reprofilat în domeniul jurnalismului de investigație și astfel a reuși să scoată la suprafață multe probleme politice și guvernamentale ce altfel ar fi rămas mușamalizate și uitate de timp.
Documentarul îl recomand tuturor celor ce sunt interesați de actuala situație economică și se întreabă cu inima cât un purice ce surprize le rezervă viitorul.

Mergeam eu așa pe scaun(da, se poate) și cu amândouă mânuțile pe volan(vezi?) și pe Radio Cultural încep să cânte băieții ăștia care-și zic The Animals. Desigur că la momentul respectiv nu aveam idee cine sunt ei dar melodia am mai auzit-o pe la alte posturi de radio și printr-un pub de rockeri. Numai că de data asta aveam ac de cojocul melodiei necunoscute, așa că am scos telefonul și am lansat aplicația SoundHound și în 10 secunde mi-a zis cine și ce cântă.
The Animals cântă melodia the House Of The Rising Sun în anul 1964, lucru care pentru mulți maneliști pare imposibil, că cum domnule să fie muzică înainte de parizer?
Dacă tot am făcut referire la Radio românia Cultural, îl recomand pentru teatrul radiofonic ce a împlinit pe 18 februarie, 83 de ani de la prima transmisie. Articolul cu pricina.

Engioi ănd si iu sun.


Cuvintele sunt de prisos, e greu să le mai găsești pentru că Tudor Gheorghe le zice pe alea potrivite.

Prima dată când am văzut coperta albumului m-am gândit: Oh shit, sper să nu fie vreo ladygaga wannabe.
Nu, nu este așa cum mă așteptam. Este peste toate așteptările și m-a convins că industria muzicală mai are și oameni cu suflet și minte.
Ținând cont că Born to Die este albumul ei de debut, o să fiu cu ochii pe ea(nu o stalk-uiesc) ca să-i urmăresc ascensiune, evoluția și sper eu, integritatea.
Website
Wikipedia

Se pare că cei de la Van Halen, după 13 ani de petreceri și free drugs and sex orgies cu groopies, au decis că e timpul pentru un comeback album.
Acesta se numește A Different Kind Of Truth și-l puteți downloada de pe următoarele adrese:

http://uploaded.to/file/sopkuo5t/Van_Halen-A_Different_Kind_Of_Truth-2012-CR.zip
http://bitshare.com/files/8t82ylgm/Van_Halen-A_Different_Kind_Of_Truth-2012-CR.zip.html
http://freakshare.com/files/c4q894gx/Van_Halen-A_Different_Kind_Of_Truth-2012-CR.zip.html

Am dat peste BenHeine și am rămas surprins de felul lui de a spune o poveste.
Folosește desene pe care le integrează în fotografiile personale și se pare că știe să transmită o idee prin imagini creionate.
Am mai văzut stilul ăsta pe la alții dar nu atât de bine folosit cum face BenHeine.

tiff

Nu domnule, cei de la TIFF au destule becuri și lustre, eu mă refer la reclame.
Adineauri am dat peste blog-ul lui Florin Piersic Junior și imediat mintea mi-a zburat la sportul pentru TIFF făcut de dumnealui:




Sunt mai multe spoturi da reclama aia la merţan prea îmi zgârie așteptările pentru viitoarea troacă de mașină ce nu mi-o permit.

Hev ă gud dei.

girl dragon tatoo

Aş face o prezentare mai detaliată la filmul ăsta dar am dat peste pagina asta şi nu are rost să spun aceleaşi lucruri despre acelaşi film, nu?
Adică care este şi înseamnă acum, eu scriu postul ăsta pe spatele lui Roxana Coțovanu, aşa fără nesimţire.
Dacă vă deranjează, măcar să ştiţi că o fac din lipsă de timp că sunt la muncă şi dimineaţă aveam o gramadă de chestii de făcut(pe care le-am terminat) aşa că nu am când sta.

Filmul e mai mult decât bun, e numai foarte bun de întins pe o clătită fierbinte.

O bonă petit!